Costel Gâlcă, antrenorul care i-a adus ultimul titlu lui FCSB, ironizează echipa finanțată de Gigi Becali.
Costel Gâlcă (50 de ani) a vorbit despre debutul slab al vicecampioanei României în sezonul 2022 – 2023 din Superliga.
Antrenorul care a realizat tripla în România cu FCSB, campionat, Cupa României și Cupa Ligii susține că nu se aștepta ca formația antrenată de Nicolae Dică să treacă printr-o situație atât de dificilă.
Mai mult, antrenorul în vârstă de 50 de ani este de părere că vicecampioana României este mai slabă decât la startul sezonului actual, chiar dacă Gigi Becali a cheltuit peste cinci milioane în perioada de mercato din vară
„Nu, nu mă gândeam că va urma o astfel de perioadă. Sincer. Nu. An de an s-au bătut la titlu, dar nu mă gândeam că nu vor putea să mai câștige”, a spus Costel Gâlcă, conform Digisport.
Asta nu e tot! Costel Gâlcă dă vina pe Gigi Becali pentru faptul că FCSB nu a mai reușit să câștige titlul din 2015 până în prezent. „Dar am mai spus, este foarte greu, mai ales când vinzi și cumperi foarte mulți jucători. Este foarte greu să vinzi și să faci și performanță Pentru mine, FCSB-ul mi se părea mai bună la începutul sezonului, decât este acum. Erau mai buni, mai omogeni, cu relații de joc. Acum se vede că nu au omogenitate.
Una este să iei doi-trei jucători buni, care să facă diferența și alta este să faci 12 transferuri Dică are nevoie de timp până să-și implementeze ideile”, a mai spus Gâlcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER